Pentru că el înțelege

We both know the smell of a convenience store at 4 a.m. like the backs
of alotta hands.
She sells me trucker crack/Mini-Thins (it's like Vivarin).
She doesn't make me feel awkward about it.
She can tell it's been a long drive and it's only gonna get longer.
Offers me a free cup of coffee, but I never touch the stuff.
Besides, I'm gonna need more speed than that.

We notice each other’s smiles immediately.
It's our favorite thing for people to notice--our smiles.
It's all either one of us has to offer.
You can see it in the way our cheeks stretch out like arms
wanting nothing more than to say, "You are welcome here."

She--
shows brittle nicotine teeth with spaces between each one.
Her fingers are bony, there's no rings on'm, and she'd love to get'er nails done someday.
One time she had'er hair fixed.
They took out the grease, made it real big on top, and feathered it.
She likes it like that.
She'll never be fully informed on some things just like I will never understand
who really buys Moon Pies, or those rolling, wrinkled, dried-up sausages.
But then again, she's been here a lot longer than me.
She's seen everything
from men who grow dread locks out of their top lips
to children who look like cigarettes.

I give'er my money.
I wait for my change.
But I feel like there's something more happening here.

I feel--
like a warm mop bucket and dingy tiles that'll never come clean.
I feel like these freezers cannot be re-stocked often enough.
I feel like trash cans of candy wrappers
with soda pop dripping down the wrong side of the plastic.
I feel like everything just got computerized.
I feel like she was raised to say a LOT of stupid things about a color.
And I feel like if I were to identify myself as gay--
this conversation would stop.

It's what I do.
I feel.
I get scared sometimes.
And I drive.

...But in 1 minute and 48 seconds I'm gonna walk outta here with a full tank of gas, a bottle of Mini-Thins, and a pint of milk while there's a woman still trapped behind a formican counter somewhere in North Dakota who says she wants nothing more than to hear my whole story, all 92,775 miles of it.

I can feel it though, y'all, she's heard more opinions and trucker small talk than Santa Claus has made kids happy, so I only find the nerve to tell'er the good parts, that she's the kindest thing to happen since Burlington, VT, and I wanna leave it at that because men--who are not smart--have taken it farther, have cradled her up like a nutcracker and made her feel as warm as a high school education on the dusty back road, or a beer, in a coozy.

I feel like she's been waiting here a long time for the one who'll come 2-steppin'; through that door on 18 wheels without makin'er feel like it's her job to sweep up the nutshells alone when she's done been cracked again, who won't tempt her to suck the wedding ring off his dick, but will show her--simply--LOVE.

She doesn't need me or any other man but she doesn't know that either, and I'm just hopin' like crazy she doesn't think I'm the one because the only time I'll ever see North Dakota again is in a Van Morrison song late (LATE) at night, I promise.

Y'all, I feel like she's 37 years old wearing 51 (badly), dying inside (like certain kinds of dances around fires) to speak through you, a forest, if you weren't so taken with sparks.

But she was never given those words.
She has not been told she can definitely change the world.
She knows some folks do
but not in convenience stores
and NOT with lottery tickets
so
I finally ask'er what I've been feelin' the entire time I've been standin' there
still
gettin' scared like I do sometimes
really (REALLY) ready to drive
I ask,
"Is this it for you?
Is this all you'll ever do?"

Her smile
collapsed.
That tightly strapped-in pasty skin
went loose.
Her heart
fell crooked.

She said (not knowin' my real name),
"I can tell, buddy, by the Mini Thins and the way ya drive--
we're both taken with novelty.
We've both believed in mean gods.
We both spend our money on things that break too easily like...
people.
And I can tell
you think you've had it rough
so especially you should know...
It's what I do,
I dream.
I get high sometimes.
And I'm gonna roll outta here one day.
I just might not get to drive



Buddy Wakefield

Simt

Nici nu stiu cum sa incep sa scriu...

Simt durere, simt ca imi e dor.
Ma simt bine in acelasi timp.
Ma simt mandra de mine, dar in acelasi timp ma simt vinovata.
Ma simt pierduta, ma simt singura,
Simt ca vreau sa plang dar nu pot.
Simt nevoia sa scriu,
simt ca vreau sa ies din mine, dar nu pot.
Simt ca vreau sa iubesc, dar imi e frica.
Simt un nod in gat si nu pot sa inghit.
Simt ca vreau sa il urasc pentru ce mi-a facut, dar imi e mila de el.
Simt ca il doare, dar nu vreau sa imi pese.
Simt ca nu isi gaseste locul, dar nu vreau sa il ajut.
Simt ca vreau sa uite de mine, dar fara sa uite de noi.
Simt ca sunt obosita, dar somnul nu ma ajuta.
Simt ca am fost tradata si imi e greu sa iert.
Simt cum timpul imi scapa printre degete si nu pot sa inchid pumnul ca sa il prind.
Ma simt lasa si stiu ca asta nu pot schimba.
Ma simt scarbita de mine pentru ce am facut, dar nu pot da timpul inapoi.
Imi simt sufletul patat, dar platesc pentru greselile mele.
Simt nevoia de liniste, dar galagia ma tenteaza prea mult.
Simt nevoia de a-i multumi ca a existat, dar in acelasi timp regret ca l-am cunoscut.
Simt ca vreau sa plec, dar nu vreau sa las totul aici.
Simt ca vreau sa renunt, dar mi-ar place sa invat sa lupt.
Simt ca vreau sa fug, dar imi e rusine.
Simt ca vreau sa beau, dar asta nu rezolva nimic.
Simt nevoia de a vorbi cu el, dar stiu ca ar fi o greseala.
Simt ca vreau sa il sarut, dar imi e teama de consecinte.
Simt nevoia de a fi iubita, dar mi-e teama ca asta nu e posibil.
Simt ca trebuie sa il cunosc pe acel el, dar... mi-e teama de ce as putea descoperi.
Simt ca vreau sa povestesc cuiva ce simt
Simt ca as fi putut face decizii mai bune.
Simt ca e prea tarziu.
Simt furie.
Simt ca viata e nedreapta, dar asta e doar o parere...
Simt...

Simt ca nu mai vreau sa simt nimic.

Strigat tacut

De atatea ori m-am intrebat de ce am incetat sa scriu. Am incetat sa scriu cand am devenit iubita lui F. Probabil ca placerile trupului au fost de vina, am uitat de ceea ce sufletul imi cerea. Poate ca eram eu, poate ca era el,noi impreuna. Dar nu, stiu ca fost vina mea, m-am pierdut in corpuri fierbinti arzand de dorinta, in sudoarea din miezul noptii, in stelele vazute din parc stand pe un leagan dorindu-mi sa ajung sa il iubesc.

Probabil ca erai tu. E ciudat cum si acum dupa atatia ani, tot tie iti scriu. Tu esti motivul cuvintelor mele si ma doare sa stiu ca nu le voi putea rosti vreodata. Nici mie, nici tie...nimanui! Pentru ca nimeni nu sta sa asculte. Pentru ca nimeni nu stie de cate ori inghit in sec, pentru ca nimeni nu a stiut de cate ori scriam cu lacrimi pe tastatura.

Nu te iubesc! Te-am iubit candva, cred. Undeva adanc in mine s-a rupt ceva cand m-ai rugat sa urasc. Nu am vrut sa inteleg si nu te-am ascultat. Am crezut ca aleg drumul cel usor, am ales sa nu mai simt. Dar drumul acesta e mai dificil decat credeam. Nu sunt genul de persoana care sa apese pe buton si dintr-o data sa fie goala, lipsita de emotii, lipsita de regrete, de reprosuri, de furie, de...compasiune. Acum ii spui ei "luvule" si mie nu imi mai pasa de asta. Imi pasa doar ca din cauza ta eu m-am schimbat. Erai my king, erai acolo si imi scriai povesti. Mai stii? Ne inscenam unuia altuia viitorul. Am lasat garda jos, am lasat garda jos atunci cand nu trebuia.

Acum nimeni nu mai poate ajunge my king. Am uitat cum sa las garda jos. Am uitat cum sa imi permit sa simt. Am devenit un soi de masinarie care cunoaste, asculta, pacaleste si pleaca. Si dupa cateva saptamani petrecute asa, toate se intorc impotriva mea. Si doare si plang si ma izolez, dar nimeni nu afla. Pentru ca nu le permit sa afle. Nu au dreptul.

Si acum...el. Vine el si nu ma pot opri din gandit. Ma gandesc la el si parca vad o speranta, ca poate el e la fel ca mine. El are ceva. Si nu e ca restul. ( Asa zic tot timpul nu? Da, stiu.) Are ceva, ceva al lui. Dar asa aveau toti ceilalti la care ma gandeam, iar dupa ce i-am cunoscut mi-am dat seama ca sunt doar oameni, barbati care cad prada tentatiilor. Si asta nu e lucrul cel mai rau, sunt superficiali, nespirituali. Oameni tineri care traiesc clipa. Un lucru pe care as vrea si eu sa il invat, dar... Intai vreau sa iubesc, sa stiu ca atunci cand imi traiesc zilele de parca ar fi ultimele, nu o sa imi umbresc nebunia cu gandul ca nu am iubit o persoana care merita sa fie iubita doar pentru simplul motiv ca stia cum sa iubeasca. Si vreau sa cred ca el ar putea acest alt tip de om. Dar la urma urmei e barbat si o sa ma dezamageasca, intr-un mod sau altul... stiu ca o sa reuseasca si daca nu el, atunci am sa reusesc eu. Dar imi e atat de usor, adica stiu ca mi-ar fi atat de usor sa ma indragostesc de el. Daca chiar e asa cu mi-l imaginez, as fi un fulg in palma lui sa faca ce vrea cu mine, sa ma ia, sa ma arunce, sa ma lase sa il astept, sa ma astepte, sa ma raneasca, sa se lase ranit, sa ma ierte. Sa ma iubeasca, iar eu l-as iubi...

Dar pe cine mint? Am incetat sa scriu pentru ca am incetat sa cred. O data cu experienta am pierdut inocenta. Mi-am pierdut naivitatea si mi-am deschis ochii. Vad un adevar neclar, asta nu contest, dar macar aleg sa vad un adevar pozitiv in ansamblu. (Adevarul despre mine, e alta poveste.) Si o data cu adevarul, mi-am pierdut pasiunea, pasiunea pentru viata, curiozitatea de a afla ce se afla la sfarsit de drum, totodata mi-am pierdut si increderea in oameni si toate sentimentele care pot fi falsificate prin cuvinte rostite. Acum, zi-mi si tu.. De ce sa scriu? Pentru ce sa scriu?

Nu mai am scanteie. Sunt urata, grasa si singura. Nu mai am un motiv bun ca sa zambesc. Ma simt patetica atunci cand plang. Pentru ca atunci ma intreb de ce mi se intampla toate astea mie. Sunt o persoana buna, am facut alegerile care le-am facut, da! Dar totusi... de ce? Si astept pe cineva sa ma salveze. Si stiu ca acel cineva se afla in mine, dar mi-e frica. Si am nevoie de tine. Tu, oricine ai fi. Salveaza-ma!

Happy hunting!

Ce trist. Ce trist e... Plang pentru un strain. Nu te cunosc, sau poate ca te cunosc si tu nu vrei sa recunosti acest lucru. Ma indepartezi de tine spunandu-mi intr-un mod indirect ca nu am ce cauta in viata ta. Si poate e adevarat.. e logic cel putin. Vad ceva in tine si nu stiu daca ceilalti vad acelasi lucruri pe care eu le vad. Defapt, nu stiu daca tu il vezi. Asta e si mai trist. Stiu ca nu ai facut cele mai bune alegeri in viata ta, esti defect... dar hei, cine nu e?

Doamne, cat de fututa e treaba asta. Ce naiba ai facut? Ce puteai sa faci ca sa ma prinzi in asemenea hal? Nu pot sa nu ma gandesc la tine. Poate e toata treaba aia cu fetele bune vor baieti rai, sau faza cealalta cu.. tot timpul vrei ceea ce nu ai, sau vrei ceea ce iti e imposibil a obtine. Dar fuck that! Nu stiu ce e. Stiu doar ca sunt dezamagita, ca mi-e dor de tine si ca te vreau aproape, sau cel putin la fel de aproape ca si inainte... sau mai bine zis, la fel de departe ca si inainte.

Nu am putut sa te fac sa ai incredere in mine, inteleg ca e greu sa faci asta. Nici eu nu as face-o. Dar am ajuns acolo, inauntru. Si fireste, nesiguranta din mine imi spune ca poate a fost doar o joaca pentru tine si tot ce simt acum e bogus, dar altceva imi spune ca nu. We had that moment. But the moment passed.

Ai fost langa mine, oarecum, atunci cand am avut nevoie de tine. Si ti-am multumit. Insa demonii nostrii sunt de neimblanzit cateodata, asa-i? Ma doare ce ai devenit. Nu stiu ce trebuia sa devii sau ce ai fi putut fii daca ai fi luat alte decizii. Stiu sigur ca nu asta iti doreai pentru tine.

In spatele fetei tale intunecate si a cuvintelor pline de ura si durere, in acul siringii tale, in sangele care iti curge prin vene, in zambetul pe care rareori mi-l aratai, in durerea pe care ti-o provocai si in adevarul pe care refuzam sa il cred... esti tu. Un tu pe care eu vreau sa il cunosc... Stii, am vorbit cu stelele despre tine. Hahah, da. Ironic, nu? Cu tine totul e ironic si ar trebui sa ma deranjeze, dar intr-un mod ciudat cred ca tu ai fi singura persoana care m-ar intelege. Nu asa cum vreau eu sa ma inteleaga ceilalti, dar sa ma intelegi asa cum sunt.

E complicat. Nu imi vine sa cred ca scriu despre asta. Ma simt ca o pustoaica de 14 ani care il urmareste zi de zi pe baiatul "cool" de la bloc, cu geaca lui de piele si motor parcat gresit. In fine, am inceput sa scriu pentru ca m-am trezit cu ceva lacrimi pe obraz gandindu-ma la tine si nu pot sa imi dau seama de ce... Din cate stiu, in afara de cateva conversatii mai aprinse si ceva experienta de viata, nu ne leaga nimic altceva. Cel putin pe tine de mine... caci daca e sa o luam invers, situatia sta altfel.

Hope you'll never read this. Happy hunting!

This one's for you, stafy!

Mai tineti minte cand erati copii si totul era simplu? Fara ganduri de esec, fara preocupari, fara bani, fara aparente..dar cu timp? Timp pentru noi, pentru sufletul nostru...pentru autosatisfactie?

Hey Stafy! I've missed you. Mult. Citeam acum ce ai scris...atunci. Ce frumoasa era lumea, asa-i? Ce usor era sa zici "fuck you!" si sa pleci. Acum nu mai esti asa, stii? Nu esti ce iti doreai sa fi. Inca mai zici FUCK YOU! cu usurinta, dar nu mai e la fel de satisfacator, acum te gandesti si la consecinte. Atunci ziceai ca esti "just a kiddo searching for a reason" acum nu mai esti kiddo, dar inca vrei sa gaseseti acel motiv pentru a trai. E trist, sa stii. I've missed you, ti-am mai zis? Well I did! Stii ce nu s-a schimbat insa? Gandul tau. Inca gandesti cu 100 de kilometrii la ora. Si acum te-ai fi gandit ca o sa comenteze lumea ca scriu jumatate in romana si jumatate in engleza. Pai, guess what!?! Acum esti la facultate! Faci jumatate in romana si jumatate in engleza... sa inteleaga si ei, sa isi tina comentariile pentru ei, asa-i Stafy?

Ai crescut Stafy. Ai facut lucruri pe care nu credeai vreodata ca le vei face. Ti s-au intamplat multe si ai trecut peste ele. Esti bine. Dar ai suferit, stii? Mult. Dar esti puternica, asa ai fost tot timpul. Stai la camin, nu de parte de casa... si nu ii duci dorul. Ai o colega de camera care isi usuca prosopul in cuptorul cu microunde acum, arata funny.

Heh, dar esti trista... Atunci il aveai pe el, acum il ai tot pe el, dar altfel. Primul el e tot acolo, tot cu ea. E bine. Nu cred ca isi mai aduce aminte de tine. Imi pare rau, stiu ca el era inspiratia ta.. dar a crescut si el, a trebuit. Inca iti lipseste, si in unele zile asculti Nothing Else Matters doar ca sa il simti mai aproape. Al doilea el, e aici, langa tine. Nu l-ai vazut inca, dar a facut impresie. E ca si cum a murit acolo si s-a nascut aici, mai aproape de tine. Sunt diferiti insa. El e altfel, e mai real. Dar nu vrea sa te atraga in viata lui disfunctionala. Te-ar iubi, dar ii este frica de iubire. Ai ajuns sa il cunosti si nu a putut ceda. S-a indepartat de tine. De asta esti trista acum, stii? De asta scrii!

Din cauza lui iti scriu Stafy, din cauza lui. Fara sa vrea, te-a gasit in mine. A reusit sa ajunga in coltisorul ala in care doar o anumita persoana a putut ajunge. Bine, acum sunt doua. Ei! E sesiune, Stafy... pe atunci nu stiai ce e sesiunea. Ah.. si fumezi! Da, fumezi... Ai dat foc la o poza azi, in Papillon. Te-ai simtit bine.

Imi pare rau daca te-am dezamagit, nu a fost intentia mea. Nu imi dau silinta sa fiu cat de buna pot fi. Stiu, m-am pierdut pe drum. Ar trebui sa imi fac ordine in prioritati, nu? Stiu. Stiam ca vei spune ceva de genul...

Mi-a fost dor de tine, Stafy.

Ahh...si acum nu mai asculti TH.. sunt lame! :D