Ce trist. Ce trist e... Plang pentru un strain. Nu te cunosc, sau poate ca te cunosc si tu nu vrei sa recunosti acest lucru. Ma indepartezi de tine spunandu-mi intr-un mod indirect ca nu am ce cauta in viata ta. Si poate e adevarat.. e logic cel putin. Vad ceva in tine si nu stiu daca ceilalti vad acelasi lucruri pe care eu le vad. Defapt, nu stiu daca tu il vezi. Asta e si mai trist. Stiu ca nu ai facut cele mai bune alegeri in viata ta, esti defect... dar hei, cine nu e?
Doamne, cat de fututa e treaba asta. Ce naiba ai facut? Ce puteai sa faci ca sa ma prinzi in asemenea hal? Nu pot sa nu ma gandesc la tine. Poate e toata treaba aia cu fetele bune vor baieti rai, sau faza cealalta cu.. tot timpul vrei ceea ce nu ai, sau vrei ceea ce iti e imposibil a obtine. Dar fuck that! Nu stiu ce e. Stiu doar ca sunt dezamagita, ca mi-e dor de tine si ca te vreau aproape, sau cel putin la fel de aproape ca si inainte... sau mai bine zis, la fel de departe ca si inainte.
Nu am putut sa te fac sa ai incredere in mine, inteleg ca e greu sa faci asta. Nici eu nu as face-o. Dar am ajuns acolo, inauntru. Si fireste, nesiguranta din mine imi spune ca poate a fost doar o joaca pentru tine si tot ce simt acum e bogus, dar altceva imi spune ca nu. We had that moment. But the moment passed.
Ai fost langa mine, oarecum, atunci cand am avut nevoie de tine. Si ti-am multumit. Insa demonii nostrii sunt de neimblanzit cateodata, asa-i? Ma doare ce ai devenit. Nu stiu ce trebuia sa devii sau ce ai fi putut fii daca ai fi luat alte decizii. Stiu sigur ca nu asta iti doreai pentru tine.
In spatele fetei tale intunecate si a cuvintelor pline de ura si durere, in acul siringii tale, in sangele care iti curge prin vene, in zambetul pe care rareori mi-l aratai, in durerea pe care ti-o provocai si in adevarul pe care refuzam sa il cred... esti tu. Un tu pe care eu vreau sa il cunosc... Stii, am vorbit cu stelele despre tine. Hahah, da. Ironic, nu? Cu tine totul e ironic si ar trebui sa ma deranjeze, dar intr-un mod ciudat cred ca tu ai fi singura persoana care m-ar intelege. Nu asa cum vreau eu sa ma inteleaga ceilalti, dar sa ma intelegi asa cum sunt.
E complicat. Nu imi vine sa cred ca scriu despre asta. Ma simt ca o pustoaica de 14 ani care il urmareste zi de zi pe baiatul "cool" de la bloc, cu geaca lui de piele si motor parcat gresit. In fine, am inceput sa scriu pentru ca m-am trezit cu ceva lacrimi pe obraz gandindu-ma la tine si nu pot sa imi dau seama de ce... Din cate stiu, in afara de cateva conversatii mai aprinse si ceva experienta de viata, nu ne leaga nimic altceva. Cel putin pe tine de mine... caci daca e sa o luam invers, situatia sta altfel.
Hope you'll never read this. Happy hunting!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu